George Cosbuc - Despre Bucuresti

Povestea gastelor

de George Cosbuc

Traducere actualizata

de Elena McJack

Intr-o buna dimineata,

Un Urban a observat

Bucurestiul tot in ceata.

„-Nu stiu cum de s-a-ntamplat!”

(Toti copacii disparura,)

„-Ce pacat, o, ce pacat...

...

Clipe scurte apoi trecura,

Bucurestiul se opri,

(de tot)... Din respirat!

Vecinii-auzind cum zbiara:

Aoleo! Copacii mei

Intr-un suflet alergara

Intreband mirati „ce-i, ce-i”?

„-Am ramas” plange Urbanul,

„Pagubas de mii de lei

Iata-ma bolnav, sarmanul!

Ce ma fac acum, golanul,

Fara ei!”

„-Haideti toti, copii si frati,

Sa-i plantam roata acu!

...Mica parte din cei speriati

Iute, roata se dadu.

„-Ai plantat? Eu da, surata!

Hai ca stiu ca poti si tu!”

Multi apoi mergeau deodata

Sa convinga lumea toata,

„Hai si tu!Hai si tu!”

Patru ani ei tot umblara,

Truda multa ce-a mai fost,

Şi-au să umble şi la vară
Până ce le-or da de rost!

Iar urbanii simt-n suflet

C-au gresit de neiertat,

(cand au defrisat Cetatea),

De-aia nu e timp de stat!

Si de-atunci cand vad paragini,

Locuri bune de plantat,

Nimeni nu mai sta pe margini,

Toti doresc aer curat!

Vin si altii sa-i ajute;

Stiu acum ca-i important,

Aerul ce il respira,

Sa nu aiba poluant.

Azi, cand oamenii stau gloata,

(de prin calea lor ai drum)

Sare tabara lor toata,

Sa te-ntrebe:

”Dar nu-ti pasa?”

Haide , pentru-a noastra casa,

Sa facem mai mult acum!

Constienti, urbani-arata cu privirea,

Lantulul ce asteapta trist Unirea.

Sase ani de multi se vor mobiliza,

Bucurestiul nostru iar va respira!