Take a deep breath and...

Iata ca a venit inevitabil ziua preselectiilor inceputa de noi cu o mica intarziere (Paranoia reigns. Se intelege de ce am ales sa ne intalnim cu 2 ore si jumatate mai devreme, nu? ).

Mergem in sala si vedem o masa de oameni stresati, repetandu-si discursurile la unison, creand un murmur constant si greu de depasit in sala de asteptare. Prin urmare ne-am asezat strategic in camera alaturata.

Desigur ca lipsa somnului ma face sa vad in membrul unei alte echipe o persoana familiara: "Heeey! Ce faci? Bafta!" (replici rostite in timp ce saracul baiat repeta cu colegii). Privirea lui cunfuza a spus totul! Spre rusinea mea realizez ca nici nu era persoana care credeam. Nu-i nimic. Se rezolva. Aseaza-te strategic undeva unde nu poate sa te vada.

Trecem peste "the harrasment of the day" (sorry, dude :D) si incercam sa ne concentram pe discurs pana in momentul in care suntem invitate in sala (de tortura ne imaginam..) in care urma sa se decida viitorul lui Jack.

Dupa ultimele aranjamente -cu cine intra primul si cine in ce capat se aseaza- ajungem in fata boardului. Acu-i acu. Toata lumea asteapta sa inceapa prezentarea. Ma uit la fete, la juriu...Ups! Eu trebuie sa vorbesc. Aduna-te! Respira! Shoot!

Printre cateva propozitii stalcite (a meritat dezbaterea pe tema lungimii propozitiilor, Cristina), ca deh, asa e la inceput, am reusit sa ne intram in ritm si sa spunem povestea. Povestea "Cufarului cu amintiri".

Aaand now we wait :), dar indiferent de rezultat, daca inca mai aveti dubii in legatura cu Olimpiadele Comunicarii, take it from us (nu ca am fi noi mari experti pe tema asta..): participati, distrati-va, munciti si dati ce aveti mai bun din voi. Pentru ca Olimpiadele Comunicarii merita!